Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Cele mai bune filme străine vor rula la Oscar Weekend între 17-20 ianuarie

            14 ianuarie 2019, Autor: Anca Rusu
            Stirile cele mai citite
            Stirile cele mai comentate
            Am gasit Pentru tine

            Aflat la cea de-a 5-a ediție, Oscar Weekend aduce la Cinema Elvire Popesco cele mai titrate filme ale anului 2018, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”. Timp de patru zile, cinefilii vor avea ocazia să vizioneze producții cinematografice de pe trei continente. Șase dintre cele nouă filme aflate pe lista scurtă deschisă votului membrilor Academiei Americane de Film se află în programul de anul acesta al Oscar WeekendThe Guilty - Vinovatul (Gustav Möller, Danemarca), Shoplifters – O Afacere de familie (Hirokazu Kore-eda, Japonia), Capharnaüm (Nadine Labaki, Liban), Roma (Alfonso Cuarón, Mexic), Cold War (Pawel Pawlikowski, Polonia), Burning ( Lee Chang-dong, Coreea de Sud). Biletele sunt disponibile pe Evenbook.ro.

             

            afis

             

            Sistemul de votare pentru nominalizările de anul acesta al Premiilor Academiei este pentru prima dată organizat online și este deschis de pe 7 ianuarie până pe 14 ianuarie. Oscar Weekend are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie). Gala decernării trofeelor va avea loc pe 24 februarie.

             

            Câștigător al Leului de Aur la Veneția în 2018 și proaspăt laureat al Globurilor de Aur pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun film străin, Roma în regia lui Alfonso Cuarón, face cronica unui an furtunos din viața unei familii de condiție medie care trăiește în Mexico City, în anul 1970. Cuarón construiește o odă matriarhatului care i-a conturat lumea filmând în locurile unde s-au petrecut lucrurile, încercând să recreeze spațiul copilăriei sale și aducând actori care să semene cât mai mult cu personajele reale care l-au inspirat. "Roma" este un portret intim și revelator, filmul urmărindu-le într-un alb-negru luminos pe tânăra menajera Cleo, descendentă a etniei Mixteco, și pe colega sa Adela, care lucrează pentru o familie din clasa de mijloc din cartierul Roma al Mexico City. "Roma" va fi proiectat în cadrul Oscar Weekend, sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 20:45.

             

            roma

             

            Fost ministru al culturii în Coreea de Sud, actual regizor, Lee Chang-dong regizează Burning, un thriller romantic, inspirat dintr-o povestire a lui Haruki Murakami, în care un scriitor aspirant și un tip bogat devin rivali pentru dragostea aceleiași fete. Propunerea Coreei de Sud la Oscar, Burning a fost recompensat la Cannes cu premiul FIPRESCI și Premiul Vulcan, pentru scenografie și a obținut, de asemenea, numeroase nominalizări la Premiile Filmului Asiatic. Proiecția de la Oscar Weekend are loc sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 15:30.

             

            burning


            Zain Al Rafeea, star-ul din Capharnaüm, care a lucrat drept curier în Beirut până anul trecut – când a învățat să-și scrie numele – oferă o interpretare despre care criticii spun că ar topi și cea mai împietrită inimă. Filmul care a câștigat Premiului Juriului la Cannes spune povestea unui băiețel care decide să-și dea în judecată părinții pentru că l-au adus pe lume.  Capharnaüm a fost filmat mai ales cu actori neprofesioniști în Beirut, timp de șase luni. Proiecția de la Oscar Weekend are loc duminică, 20 ianuarie, de la ora 15:30.

             

            capharnaum


            Program Oscar Weekend 2019:


            Joi, 17 ianuarie
            18:30   Cold War, de Pawel Pawlikowski (1h 28min), Polonia 

            20:30   Donbass, de Sergei Loznitsa (1h 50min), Ucraina 

            Vineri, 18 ianuarie
            18:00   Vinovatul, de Gustav Möller (1h 25 min), Danemarca
            19:45   Girl/ Balerina, de Lukas Dhont (1h 45 min), Belgia 

            Sâmbătă, 19 ianuarie
            13:00   Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari, de Radu Jude (2h 20 min), România
            15:30   Burning, de Lee Chang-dong (2h 28 min), Coreea de Sud

            18:30   Dogman, de Matteo Garrone (1h 42 min), Italia
            20:45   Roma, de Alfonso Cuarón (2h 15 min), Mexic

            Duminică, 20 ianuarie
            13:00   O afacere de familie, de Hirokazu Kore-eda (2h 01 min), Japonia
            15:30   Capharnaüm, de Nadine Labaki (2h 01min), Liban
            17:45   Sunset, de László Nemes (2h 22min), Ungaria

            20:30   Border, de Ali Abbasi (1h 48min), Suedia


            Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films și Asociația Cinemascop în parteneriat cu Institutul Francez din București. Parteneri: Independența Film, Bad Unicorn, Micro Film, Digital Cube. Partener media principal: Radio Guerrilla. Parteneri media: Radio România Cultural, All About Romanian Cinema, CineFan.


            Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro și la casieria cinematografului Elvire Popesco. 

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor