Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            "Nymphomaniac", următorul film al lui Lars von Trier pentru 2013

            5 noiembrie 2012, Autor: Bogdan Tirlea
            Stirile cele mai citite
            Stirile cele mai comentate
            Am gasit Pentru tine

             

             

             

             

             

            Următorul film al lui Lars von Trier se va numi "Nymphomaniac", va avea premiera la finele lui mai 2013 şi îi are în distribuţie pe Charlotte Gainsbourg, Uma Thurman, Willem Dafoe, Shia Labeouf, Udo Kier, Stellan Skarsgård și Christian Slater


            Cel mai probabil, şi de acest ultim proiect al regizorului danez se va putea uşor ataşa eticheta de „film controversat”, şi anume “porno” sau “sexually explicit”, aşa cum singur şi l-a descris în repetate rînduri însuşi autorul.

            "Nymphomaniac" este un fel de jurnal erotic al unei femei (Charlotte Gainsbourg) din perioada adolescenţei, pînă la vîrsta de 50 de ani. Mai precis, pînă în momentul în care este găsită leşinată, în pădure, de un bărbat (Stellan Skarsgard), cel căruia i se şi confesează ulterior.

            Filmările au loc chiar acum (în perioada 28 august – 9 noiembrie) în două locaţii din Germania: sala de gimnastică a unei şcoli abandonate din Köln şi în oraşul Hilden de pe valea Rinului.

            Lars von Trier. Cel mai cunoscut regizor danez, 56 de ani, celebru în special pentru titluri precum: Breaking the Waves (1996), Dogville (2003), Dancer in the Dark (2000), Antichrist (2009), Melancholia (2011).

            Anul trecut, cu ocazia unei conferinţe de la Cannes pentru promovarea lui Melancholia, Lars von Trier a devenit persona non-grata în urma cîtorva declaraţii legate de Hitler, nazişti şi evrei. La întrebări legate de originile sale germanice şi de posibilitatea de a face un film la scară şi mai mare, regizorul a dat cîteva răspunsuri cel puţin hazardate, precum: “Îl înţeleg pe Hitler. Chiar îl compătimesc un pic.” Sau: “Nouă, naziştilor, ne place să facem lucruri la scară mare. Poate voi face un film numit Soluţia finală”.

             

            Tot atunci a anunţat că are în plan un film cu Kirsten Dunst şi Charlotte Gainsbourg care ar putea fi “un porn de 3-4 ore de scene incomode cu mult sex”. Cel mai probabil se referea la Nymphomaniac.

            Charlotte Gainsbourg. Joacă rolul personajului principal în film, fiind chiar cea care îşi povesteşte viaţa şi aventurile sexuale.

             

             

            “Mă simt de parcă l-aş juca pe însuşi Lars în acest rol, şi asta e o mare onoare pentru mine. Personajul meu este incredibil de puternic. Nu cred că au mai fost pînă acum multe roluri ca acesta scrise pentru o femeie”, a spus actriţa care a mai colaborat cu Lars von Trier în Melancholia (2011) şi Antichrist (2009).

            Stellan Skarsgård. Este poate cel mai cunoscut actor suedez al momentului. Pe lîngă filmele suedeze a jucat în: Good Will Hunting (1997), Ronin (1998), Piraţii din Caraibe (2006 şi 2007), Mamma Mia (2008), Thor (2011), The Girl with the Dragon Tatoo (2011), The Avengers (2012). Cu regizorul Lars von Trier a mai colaborat în Breaking the Waves (1996) şi Melancholia (2011).

             


            Skarsgaard povesteşte că, pentru acest ultim proiect, Nymphomaniac, Lars von Trier l-a abordat cu cuvintele: “Vrei să filmezi cu mine la un film porno?”. Suedezul a apreciat însă că von Trier era doar ironic, ca de-obicei. Ironii care, din păcate, sunt gustate în mod diferit, în funcţie de interlocutor. Cu siguranţă însă era vorba de “un film cu conţinut sexual explicit”. Ca să-l cităm corect pe von Trier: “The film is sexually explicit, but it will be a very, very bad wanking movie” (nouă ne-a fost ruşine să traducem în română – n.red.).

            Uma Thurman şi Christian Slater. Cei doi au acceptat recent un rol în Nymphomaniac şi s-au alăturat pe parcurs filmărilor din Koln. Uma Thurman a devenit celebră în urma lui Pulp Fiction (1994) şi Kill Bill, vol. 1 (2003) şi vol. 2 (2004) ale lui Quentin Tarantino.

             

             

             

            Christian Slater a mai jucat în Numele trandafirului (1986), Robin Hood: Prince of Thieves (1991).

             

             

             

             

             

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor