Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            “O lună în Thailanda” în competiția Festivalului de film de la Cottbus

            8 noiembrie 2012, Autor: Bogdan Tirlea
            Stirile cele mai citite
            Stirile cele mai comentate
            Am gasit Pentru tine

             

             

             

             

             

            O lună în Thailanda – debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu – va fi prezentat în perioada 6-11 noiembrie, în cadrul competiției oficiale a Festivalului de film de la Cottbus. Prin selecția din competiție, festivalul urmărește promovarea realizatorilor de film tineri și promițători din Europa de  Est, facilitând astfel lansarea lor în cariere internaționale.

             

            “O lună în Thailanda” intră în competiția de la Cottbus alături de alte 9 filme de lungmetraj, multe dintre ele fiind de asemenea debuturi, ale unor regizori din țări ca Letonia, Polonia sau Kazakhstan. Pe 11 noiembrie va fi anunțat câștigătorul marelui premiu, denumit Lubina.

             

            “O lună în Thailanda” spune povestea lui Radu (Andrei Mateiu) care, în noaptea Anului Nou, descoperă că nu e mulțumit de viața lui sentimentală și decide să se despartă de prietena sa, Adina (Ioana Anastasia Anton). Pornește într-o călătorie prin cluburile și petrecerile bucureștene în căutarea fostei iubite (Sînziana Nicola). Dar este oare ea femeia de care Radu are nevoie cu adevărat?

             

            Din distribuţie mai fac parte actorii: Tudor Aaron Istodor, Raluca Aprodu, Victoria Răileanu, Ionuț Grama, Sabina Posea, Bogdan Cotleț, Ștefan Munteanu, Simona Ghiță.

             

            Paul Negoescu a mai participat anul acesta, cu debutul său - "O lună în Thailanda" – la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, Festivalul Internațional de Film Francofon de la Namur, în Competiția “Emile Cantillon”, la Festivalul de Film de la Zurich în competiția oficială și la Festivalul Noului Cinema de la Montreal, în selecția internațională.

             

            Regizorul a realizat și scurtmetrajele, “Orizont”, “Târziu”, "Renovare" şi "Derby", care au fost selecţionate la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în secțiunea Semaine de la Critique, Festivalul Internaţional de la Berlin în 2008, 2009 şi respectiv 2010, iar ultimele două au fost nominalizate pentru Premiile Academiei Europene de Film. Paul Negoescu este asistent universitar la UNATC - catedra Regie film, director artistic al Festivalului Timishort şi câştigător a numeroase premii internaţionale.

             

            Filmul "O lună în Thailanda", o producţie Hi Film, în co-producție cu Abis Studio, este realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și cu participarea HBO România.

             

            "O lună în Thailanda" a fost dezvoltat în cadrul CineLink la Festivalul de Film de la Sarajevo și în cadrul atelierului Premiers Plans coordonat de actrița Jeanne Moreau, iar scenariul filmului a fost finalist al concursului HBO.

             

             

            Vezi trailer


             

            Filmul "O lună în Thailanda" are premiera în cinematografele din România pe data de 16 noiembrie.

             

             


            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor